Poza_DM_edited.png

DESPRE MINE

Mă numesc Dan Marinache și sunt profesor de matematică la Colegiul Național „Barbu Știrbei” din Călărași . Cred că cea mai bună carte de vizită a unui profesor este felul în care a fost perceput de foștii săi elevi.

DSC_7988.JPG
DSC_5803.JPG

TESTIMONIALE

 
Ana_Maria_Tutuianu.jpg

Țuțuianu Ana-Maria,

Inginer software,1&1 Internet Development

Pot spune cu toată inima că mă simt norocoasă că am avut parte de un asemenea profesor de matematică, dedicat, pasionat, care a reusit să mă facă să iubesc matematica. În prezent lucrez ca inginer software și realizez cât de mult au contat în adolescență orele de matematică în formarea gândirii mele și știu ca nu aș fi ajuns în punctul în care sunt acum dacă nu aș fi avut șansa unor profesori deosebiți așa cum este dumnealui. Domnul Dan Marinache nu este doar un profesor excelent, ci și un om minunat care s-a apropiat de noi ca elevi, cu care orele de matematică au fost o placere și care merită toate laudele. Mă simt cu adevărat onorată să scriu aceste cuvinte și să îi mulțumesc pentru rezultatele deosebite obținute datorită dumnealui la concursurile și olimpiadele județene, interjudețene și naționale.

poza_alexandra_tincu.jpg

Tincu Alexandra,

Software Developer, @Endava

Domnul profesor Dan Marinache a fost dirigintele și profesorul meu de matematică de-a lungul celor 4 ani de liceu.
Matematica a fost disciplina care mi-a dezvoltat gândirea analitică ăi algoritmică, ceea ce mă ajută enorm în jobul de zi cu zi. Unul dintre oamenii care au contribuit la acest lucru a fost chiar dl profesor.
Cred că este foarte important pentru un elev să plece cu lecția învățată din clasă și datorită dumnealui acest lucru s-a întâmplat deseori. Întotdeauna ne-a încurajat să venim cu propriile soluții la o problema, ajutându-ne astfel să ne dezvoltăm modul de gândire, dar a și evidențiat cât de important este să exersăm, să ne fixăm cât mai bine cunoștințele prin practică. Mereu l-am perceput ca pe un model, un om dedicat muncii sale, care încearca în permanență să țină pasul cu tot ce apare nou în domeniu si să se adapteze.

Adrian_Miclaus.jpeg

Miclăuș Adrian,

student la Facultatea de Matematică și Informatică,București

Matematica și informatica au fost în centrul a tot ce am făcut de-a lungul liceului. Erau întotdeauna direcția în care mergeam, iar în viată e bine să...

Roxana_Radu.jpg

Radu Roxana,

studentă la Facultatea de Medicină Generală în cadrul UMF „Carol Davila”București

Prof. Dan Marinache a reprezentat motivul venirii mele în Știrbei, întrucât la finalul claselor de gimnaziu pasiunea mea cea mai mare era matematica, ...